JUCĂRII NECONFORME, DESCOPERITE DE PROTECȚIA CONSUMATORULUI
Atenție, părinți! S-a dat startul pregătirilor pentru sărbătorile de iarnă, iar părinții au început goana după cadouri. Jucăriile pot fi un real pericol pentru cei mici, dacă nu îndeplinesc condițiile impuse de lege. Recent, Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorului a început o acțiune tematică de control, în cadrul căreia au fost descoperite mai multe jucării neconforme.
JUCĂRII NECONFORME! Asta au găsit comisarii Protecției consumatorului în magazinele din Mehedinți. Sărbătorile de iarnă sunt foarte așteptate de cei mici, mai ales pentru darurile pe care le primesc. Atenție, însă, o mare parte din jucăriile, care se găsesc pe piată, este neconformă.
Magazinele de profil au fost invadate, iar rafturile sunt mai pline ca oricând. La fel și coșurile de cumpărături ale părinților. Se cumpără orice, însă comisarii Protecției Consumatorilor spun că trebuie să fim foarte atenți la ce și de unde cumpărăm. În această perioadă, ANPC desfășoară un amplu control la comercianții de jucării, vândute atât direct, cât și online.
Tentația este mare, mai ales dacă prețurile sunt mici, însă, de multe ori, calitatea este indoielnică și riscăm să ne punem în pericol sănătatea celor mici.
Mehedințenii care descoperă nereguli în ceea ce privește comercializarea jucăriilor, în această peioadă, sau comercializarea altor produse, pot sesiza sau reclama aceste aspecte, la sediul Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului Mehedinți. Reclamațiile pot fi despuse de luni până vineri, în intervalul 8:00 – 16:30, iar miercuri până la 18.30. Pentru a face o reclamație, este nevoie de bon fiscal sau factură care să ateste calitatea de consumator.
Au fost controlați mai mulți agenți economici. Am reținut o valoare de 55.200 de lei a jucăriilor retrase de pe piață. Motivul este legat de neconformități sau de faptul că nu sunt însoțite de instrucțiuni. Sunt jucării care pot pune în pericol viața și sănătatea copiilor. Am dat amenzi în valoare de 42.000 de lei. Îi rog pe cei care acum, în preajnma Sărbătorilor de Iarnă, cumpără jucării, să cumpere doar jucării care au eticheta producătorului și să nu accepte să cumpere jucării neconforme”, a precizat comisarul-șef al CJPC Mehedinți, Felix Manta. Acesta a adus ca exemplu un ursuleț căruia i se putea smulge cu ușurință blănița sintetică, dar și două alte jucării fără niciun fel de etichetă.