ALOCAȚIILE PENTRU COPII TREBUIE MĂRITE
Alocațiile de stat pentru copii au rămas atât de mici, încât plasează România pe ultimul loc în Europa. Liberalii au inițiat un proiect legislativ prin care și copiii României să beneficieze de alocații similare cu cele din statele civilizate. Astfel, în opinia PNL, alocația de stat pentru copiii de pâna la 2 ani ar trebui să crească de la 200 la 300 de lei, iar cea pebtru copiii mai mari, să crească de la 84 de lei la 150 de lei pe lună.
România a ajuns pe ultimul loc în Europa civilizată la cuantumul alocației de stat pe care o acordă copiilor. Astfel, în acest moment, copiii cu vârsta de până la 2 ani primesc 200 de leui pe lună, în timp ce copiii mai mari de 2 ani primesc derizoria sumă de 84 de lei pe lună. Liberalii au înaintat Parlamentului o propunere legislativă prin care alocația pentru copiii de până la 2 ani să crească la 300 de lei pe lună, iar cea pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 și 18 ani să crească la 150 de lei pe lună. Este propunerea deputaților PNL Robert Sighiartău și Dumitru Mihăilescu și vine pe fondul unei scăderi alarmante a natalității și traversarea de către România a unei adevărate drame demografice.
Din anul 2015 nu au mai existat modificări la legea privind alocațiile pentru copii. Sumele acordate copiilor acestei țări este una foarte mica și ajunge la circa 2,8 lei pe zi. O astfel de sumă nu acoperă decât într-o foarte mica măsură necesarul de bani pe care un copil în are pentru a se dezvolta armonios și în condiții optime.