PREFECTUL VREA MAI PUȚINE PAROHII ȘI MAI PUȚINI PRIMARI
În cadrul Comisiei de Dialog Social, prefectul de Mehedinți a avut un moment de reflecție și analiză și le-a explicat celor prezenți că s-au cam înmulțit parohiile prin județ. Ba mai mult, unii primary nu au obiectul muncii, iar unii preoți au uitat cum se ține slujba de nuntă.
Comisia de Dialog Social de la Instituția Prefectului Mehedinți este uneori prilej de discuții libere, reflecții de filosofie politico-administrativă și chiar de mici poante. Și pentru ca obiceiul să nu se piardă nici în acest an, prefectul Nicolae Drăghiea a vorbit despre modul în care se înmulțesc parohiile în unele zone ale județului.
„Deci la comuna Godeanu există parohie în fiecare din cele trei sate. Nu biserică, ci parohie! Am vrut să fac și eu bine unui coleg și i-am zis să se însoare acolo. Popa s-a speriat că nu făcuse niciodată de la preluarea parohiei o nuntă! Astea sunt realitățile noastre, pe care trebuie să le privim în față!”, a precizat prefectul de Mehedinți, Nicolae Drăghiea.
Pe de altă parte, s-ar părea că și primarii s-au înmulțit, iar în localitățile cu 500 de locuitori aceștia ar trebui să fie onorifici.
„Noi mai facem și greșeala de a păstra administrative-teritorial anumite unități. Active, sub un anumit număr de locuitori. Da, au și alții, precum Franța, și le păstrează, ca valoare istorică, dar sunt primari onorifici, sub 500 de locuitori. Ce să faci la 500 de oameni! Sau avem commune fără școli!”, a spus prefectul Drăghiea.
Acestea fiind zise, prefectul de Mehedinți nu mai are decât să propună Guvernului o severă reformă administrativă, în urma căreia să se facă ordine și la primărie, dar și la parohie.