ÎNCEPUTUL VERII ADUCE NOI SCUMPIRI

Un nou val de scumpiri! De această  dată, gazele sunt cele ale căror prețuri vor suferi schimbări importante!

Mehedințenii sunt revoltați și spun că nu au bani să suporte toate cheltuielile de zi cu zi, și în ritmul acesta, cu atâtea scumpiri, vor ajunge cu restanțe la facturi.Există însă și mehedințeni din mediul rural, care în ciuda faptului că nu au gaz, spun că astfel de scumpiri îi afectează.

Gazele au ajuns să coste la finalul primăverii aproape la fel ca în plină iarnă, când consumul era la niveluri maxime ale anului. În decembrie preţul mediu al gazelor a fost de 96,35 lei/MWh.  În acelaşi timp, pe pieţele europene gazele sunt mult mai ieftine. În martie, însă,  Comisia Europeană a declanşat procedura de infringement împotriva României din această cauză, arătând că prevederile OUG 114/2018 încalcă legislaţia europeană din sectorul gazelor.

Potrivit acesteia, autorităţile trebuie să identifice măsurile prin care să fie protejaţi consumatorii vulnerabili.