POMPIERII MEHEDINȚENI AU STINS ZECE INCENDII, OPT DINTRE ACESTEA IZBUCNITE LA VEGETAȚIE USCATĂ, ÎN ACEST FINAL DE SĂPTĂMÂNĂ

Pompierii mehedințeni au efectuat 87 de misiuni, în acest weekend, 28 dintre acestea pentru combaterea răspândirii noului coronavirus, 10 pentru stingerea unor incendii, șase pentru acordarea primului-ajutor medical victimelor unor accidente rutiere, alte șase pentru îndepărtarea unor roiuri de gărgăuni, iar două pentru asigurarea zonelor la un spectacol aeronautic și un meci de fotbal, în vederea preîntâmpinării producerii unor situații de urgență.

Salvatorii au acționat pentru stingerea a 10 incendii, opt dintre acestea izbucnite la vegetație uscată, pe raza localităților: Dănceu, Bucura, Răduțești, Magheru, Dr. Tr. Severin, Tâmna și Corcova (2), ca urmare a nerespectării de către cetățeni a măsurilor de apărare împotriva incendiilor. Pompierii au reușit să împiedice propagarea incendiilor la casele din apropiere și la o pădure de foioase, flăcările cuprinzând circa 17 ha de teren.

Alte două incendii stinse de pompierii mehedințeni, s-au manifestat la o casă de locuit din municipiul Orșova și la un utilaj agricol (combină) în orașul Vânju Mare, nefiind înregistrate victime.
sursă: Comunicat de presă ISU MEHEDINȚI