DRUMUL STRATEGIC, SCOS LA LICITAȚIE
Încă cinci tronsoane de drumuri județene vor intra în reabilitare și modernizare. Lucrările în valoare de 45 de milioane de euro, contractate pe fonduri europene au fost scoase astăzi la licitație. Vorbim de peste 112 km de drum județean, în unele cazuri niciodată modernizat.
Consiliul Județean Mehedinți a lansat licitația pentru atribuirea lucrărilor de execuție în cazul proiectului ce vizează reabilitarea și modernizarea a peste 112 kilometri de drumuri județene în județul Mehedinți. Termenul pentru depunerea ofertelor este data de 9 mai 2019. Finanțarea vine pe Programul Operațional Regional și a fost contractată în urmă cu aproape doi ani.
Pentru ca procedura să fie una eficientă, lucrările de execuție au fost împărțite în cinci loturi. Cele cinci tronsoane de drum vor traversa sau lega localități precum Gruia, Pătulele, Cioroboreni, Vînjuleț, Oprișor, Rogova, Tîmna sau Grozești.
Proiectul este finanțat prin Programul Operațional Regional 2014-2020 și are o valoare de aproape 214 milioane lei. Este vorba de cea mai importantă investiție în infrastructură din judeţ, iar în zona Grozești vorbim de drumuri care nu au fost niciodată modernizate.