’’MUZICA RAȚIUNII’’, SUTE DE PREMII

Zeci de elevi din județ au participat, în această perioadă, la proiectul educațional ’’Muzica Rațiunii’’, și au reușit să obțină rezultate impresionante. Pentru aceștia a fost organizată o premiere la Colegiul Național ’’Gheorghe Țițeica’’.

Proiectul educaţional „Muzica raţiunii” se află la cea de-a XV-a ediţie. Proiectul se adresează tuturor elevilor din clasele a III-a şi a IV-a, din judeţul Mehedinţi, fiind inclus în Calendarul activităţilor judeţene, aprobat de I.S.J. Mehedinţi.

Manifestările proiectului au inclus susținerea unor teste de evaluare la limba şi literatura română „Călător în lumea cărţii”, matematică „Micul Ţiţeica” şi educaţie plastică „Surâs de copil” – opţional.Cei mai încântați au fost mititeii care s-au clasat pe locurile fruntașe.

Proiectul educaţional „Muzica raţiunii”, este dedicat, în acest an,  celor 100 de ani de existenţă a Colegiului Naţional „Gheorghe Ţiţeica’’.