LIBER CA PASĂREA CERULUI, DUPĂ CE FURAT O ARMĂ LETALĂ
Un recidivist de doar 18 ani, colecționar al mai multor dosare penale, a fost lăsat în liberatatede magistrații de la Judecătoria Vînju Mare. Tânărul furase o armă letală, spărsese o locuința și mai luase și ceva bijuterii. Polițiștii au muncit opt luni pentru a-l dovedi, dar instanța a considerat că nu constituie pericol public.
În luna ianuarie a acestui an, poliţiştii din Vânju Mare erau sesizaţi că în perioada sărbătorilor de iarnă locuinţa unui bărbat de naţionalitate italiană, care domiciliază în oraş, a fost spartă. Oamenii legii constată că, între altele, din locuinţa respectivă lipsea o armă de vânătoare.
Timp de mai bine de o lună, polițiștii înceacă fără success să afle unde este arma. O armă de calibu 12 mm, letală, era pe mâinile unui individ iresponsabil, asta agravând și mai mult situația. Totuși, în baza unor probe găsite la locul infracţiunii, anchetatorii găsesc o pistă. Identifică autorul și, evident, cer un mandat de percheziţie de la Judecătoria Vânju Mare, numai că judecătorii au respins cererea. Curios sau nu, imediat după acest ciudat episode, prin luna martie, arma de vânătoare este abandonată, noaptea, în faţa Postului de Poliţie și găsită dimineață de oamenii legii.
Probele prelevate din locuința spartă au fost trimise la Institutul de Medicină Legală și în acest fel s-a dovedit faptul că autorul este chiar tânărul de 18 ani care era bănuit de oamenii legii. Cu probele în faţă, poliţiştii şi procurorul de caz l-au reţinut pentru 24 de ore pe autor şi l-au trimis la instanţă cu propunere de arest la domiciliu. Față de tânărul de 18 ani nu s-a dispus, însă, nicio măsură preventivă. Aşadar, bărbatul care a spart o casă, a furat din ea o armă şi mai multe bijuterii, a păstrat mai bine de o lună arma nu prezină niciun pericol.
„Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au reținut un tânăr de 18 ani, din orașul Vînju Mare, județul Mehedinți, bănuit de sustragerea unei arme de vânătoare, cal. 12 mm, de la locuința unui bărbat de 57 ani, din aceeași localitate. În baza de ordonanței de reținere pentru 24 de ore, bărbatul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Mehedinți. De asemenea, polițiștii au recuperat mai multe bijuterii sustrase cu ocazia săvârșirii faptei, bărbatul fiind cercetat sub aspectul infracțiunilor de “furt calificat și nerespectarea regimului armelor și al munițiilor. Față de tânărul de 18 ani nu s-a dispus nicio măsură preventivă”, se arată în comunicatul de presă transmis de IPJ Mehedinţi.