ACȚIUNI DE VERIFICARE A RESPECTĂRII NORMELOR DE PROTECȚIE
În contextul creșterii numărului de cazuri de Covid 19, pentru prevenirea și combaterea infectării cu noul corona virus, polițiștii Inspectoratului de Politie Județean Mehedinți cu suportul Jandarmeriei, Poliției Locale, a Direcției de Sănătate Publică, Direcției Sanitar Veterinare și reprezentanți de la Protecția Consumatorului au intensificat activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr 55 din 2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
Astfel, în ultimele 24 de ore, au fost verificate aproximativ 350 de persoane și peste 50 de societăți comerciale cu privire la respectarea măsurilor impuse în această perioadă, obiectivul urmărit fiind siguranța cetățenilor.
În urma activităților desfășurate au fost aplicate 130 sancțiuni contravenționale, dintre care 116 sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, în valoare de peste 16.000 lei.
De asemenea, au fost verificate peste 55 de mijloace de transport în comun.
Pentru verificarea respectării normelor de protecție sanitară, polițiștii mehedințeni vor acționa atât în în uniformă, cât și în civil.
“Reamintim tuturor să păstreze distanțarea fizică, să poarte mască de protecție și să nu se expună la riscuri.
Acțiunile de acest gen vor continua zilnic, scopul acestor fiind sănătatea și siguranța cetățenilor.
Nu dorim sancționarea cetățenilor, ci ca toți sa conștientizeze că sănătatea și viata persoanelor sunt cele mai importante.”, se arată într-un comunicat al IPJ Mehedinți.