TREN DERAIAT, TRAFICUL FEROVIAR ÎNTRERUPT

Zeci de călători au fost lăsați în câmp, la Balota, după ce un tren a deraiat!
Două vagoane ale unui tren marfar au deraiat, în apropiere de gara Balota, iar un al treilea s-a răsturnat. Incidentul a afectat circulația feroviară ore întregi. Un tren de călători, care ar fi trebuit să sosească în gara Drobeta Turnu-Severin, a fost nevoit să oprească în apropiere de Balota. De aici, călătorii ar fi trebuit să fie transbordați, însă aceștia au fost nevoiți să plece la ocazie, pentru că transportul în comun, promis de CFR, a întârziat câteva ore bune.
CFR a remis un comunicat de presă în care încearcă să justifice acest incident.
“Circulația feroviară este închisă la această oră, pe raza Regionalei CF Craiova, după ce un vagon din compunerea unui tren de marfă s-a răsturnat și 2 vagoane au deraiat, între stațiile CF Drobeta Turnu Severin Mărfuri – Valea Albă. Trenul aparține operatorului național SNTFM CFR Marfă. Până la finalizarea intervențiilor din zona deraierii, Regionala CF Craiova asigură transbordare cu mijloace auto între stațiile Prunișor – Drobeta Turnu Severin pentru călătorii din trenurile care tranzitează zona respectivă. Cauzele producerii deraierii vor fi stabilite de comisia de investigare”
Marfarul era încărcat cu apă minerală și sucuri.