PATRU MEHEDINȚENI, JAF CA-N FILME, ÎN FINLANDA

În această dimineață, au fost percheziții domiciliare la patru tineri din județul Mehedinți. Aceștia sunt suspecți că ar fi sustras dintr-o bijuterie din Finlanda ceasuri în valoare de aproximativ 130 mii de euro. Suspecții acționau noaptea, pentru a nu fi descoperiți. Cu toate acestea, planul le-a fost descoperit.
Trei dintre suspecți au fost reținuți de autoritățile judiciare finlandeze, iar un bărbat de 28 de ani a fost reținut de polițiștii mehedințeni, pentru 24 de ore, în baza mandatului de arestare european.
Perchezițiile au fost efectuate de polițiștii mehedințeni, în colaborare cu polițiștii finlandezi.
Tânărul, care a fost, inițial, reținut de polițiștii mehedințeni, este cercetat, în prezent, în stare de libertate.