O FEMEIE DE 36 ANI , DISPĂRUTĂ!

O femeie de 36 ani din comuna Prunișor, județul Mehedinți, a plecat voluntar de la domiciliu și nu a mai revenit. Polițiștii fac apel la cetățeni pentru identificarea acesteia.

La data de 13 august a.c., în jurul orei 19:50, Poliția municipiului Drobeta Turnu Severin a fost sesizată de către o persoană de sex feminin, din comuna Prunișor, județul Mehedinți, despre faptul că fiica sa Bondoc Florentina Ioana, de 36 de ani, din aceeași localitate, a plecat de la domiciliu în data de 09 august a.c., și nu a mai revenit.

În urma sesizării, a fost dispusă căutarea la nivel național, semnalmentele acesteia fiind comunicate polițiștilor aflați în dispozitivul de ordine și siguranță publică, dar și altor structuri în vederea identificării.

Semnalmente: Persoana dispărută are ochi căprui, 1,60 metri înălțime, păr negru, tuns scurt.

La data dispariției, purta rochie de culoare neagră.

Oricine poate oferi detalii cu privire la persoana dispărută este rugat sa apeleze Serviciul de Urgenţă 112 sau să contacteze cea mai apropiată unitate de poliţie!