MĂSURI SPECIALE, LA CASA DE PENSII DIN CAUZA CORONAVIRUSULUI
Vremurile disperate cer măsuri disperate. Casa Județeană de Pensii Mehedinți își va suspenda activitatea de audiențe, începând de astăzi și până la sfărșitul lunii martie. Decizia vine în urma epidemiei cu noul virus COVID-19, din motive de siguranță medicală.
Oamenii, care vin la Casa de Pensii, ca să depună, să ridice documente sau ca să solicite ajutor de deces trebuie să păstreze distanța de cel puțin un metru față de funcționarul de la ghișeu, precum și de ceilalți oameni. Totodată, o serie de activități se va suspenda pe o perioadă de trei săptămâni.
Astfel, toate activitățile se vor desfășura la distanță, prin telefon, e-mail sau fax. Totuși, în unele situații, mehedințenii se pot adresa Casei de Pensii și prin poștă.
Persoanele, care doresc să-și plătească stagiul de cotizare la Sediul Casei de Pensii din Drobeta Turnu-Severin, trebuie să ia în calcul că, până pe data de 31 martie, această activitatea va fi suspendată.