ÎNCURAJĂM NATALITATEA

Proiect de suflet al liberalilor! În contextul în care natalitatea este din ce în ce mai scăzută, în Drobeta Turnu-Severin, aleșii municipali au inițiat un proiect de hotărâre, prin care mamele aflate la prima naștere și nou-născuții acestora, să primească o atenție din partea autorităților.

Se nasc din ce în ce mai puţini copii în Drobeta Turnu- Severin . Tocmai de aceea, consilieriii liberali sunt de părere că natalitatea poate fi încurajată. Este şi motivul pentru care aleşii municipali vin cu un proiect inedit, pe care il supun dezbaterii colegilor din cadrul forului local.

Din popor, se spune ca veșnicia s-a născut la sat, însă se pare că viitorul României depinde tot mai mult de destinul orașelor mari si dezvoltate din punct de vedere economic. Aceste oraşe înregistrează astăzi valori ale natalității peste medie. Situaţia este, însă, îngrijorătoare în oraşele cu putere economică mai scăzută, precum Severinul.

Aşadar: un pas înainte în ceea ce priveşte încurajarea natalităţii. Proiectul liberalilor va fi supus votului în următoarea  şedintă  a  Consiliului Local.