CE PROFESORI AU PRIORITATE LA VACCINARE?

Începe vaccinarea angajaților din învățământ. Ministerul Educaţiei a transmis către inspectoratele şcolare o notă în care solicită înscrierea cu prioritate a angajaţilor din învăţământul preşcolar şi a celor din unităţilor de învăţământ preuniversitar, care urmează să funcţioneze cu prezenţă fizică începând cu data de 8 februarie.

Ministerul Educației solicită înscrierea cu prioritate a angajaților din învățământul preșcolar și preuniversitar, care urmează să funcționeze cu prezență fizică din 8 februarie.

„Având în vedere faptul că, începând cu data de 17 decembrie 2020, a intrat în vigoare HG nr. 1.031/2020 privind aprobarea Strategiei de vaccinare împotriva COVID-19, în România, precum şi faptul că a fost deschisă etapa a II-a de vaccinare împotriva COVID-19, care include populaţia cu grad de risc şi lucrătorii care desfăşoară activităţi în domenii-cheie/esenţiale, printre care personalul din unităţile şi instituţiile de învăţământ, vă solicităm să diseminaţi informaţiile către toate unităţile de învăţământ, în vederea întreprinderii măsurilor necesare pentru asigurarea accesului personalului didactic, didactic auxiliar şi nedidactic la programul de vaccinare împotriva COVID-19″, se arată în nota transmisă inspectoratelor judeţene.

În acest sens, fiecare unitate de învăţământ va desemna o persoană responsabilă cu înregistrarea unităţii de învăţământ preuniversitar pe platforma alocată campaniei de vaccinare, centralizarea datelor de identitate şi programarea la vaccinare a personalului angajat în respectiva unitate.

Informaţiile cu privire la acţiunea de vaccinare pot fi/trebuie să fie accesate pe linkul: https://vaccinare-covid.gov.ro/platforma-programare/, menţionează sursa citată.

De asemenea, Ministerul Educaţiei solicită înscrierea cu prioritate a următoarelor categorii:

* angajaţii din învăţământul preşcolar (unde nu este obligatoriu portul măştii de către copii) şi cadrele didactice care lucrează nemijlocit cu elevii;

* angajaţii unităţilor de învăţământ preuniversitar care urmează să funcţioneze cu prezenţă fizică începând cu data de 8 februarie 2021.

De asemenea, fiecare universitate va desemna o persoană responsabilă cu înregistrarea instituţiei de învăţământ superior pe platforma destinată campaniei de vaccinare anti-COVID, centralizarea datelor de identitate şi programarea la vaccinare a personalului angajat în respectiva instituţie – se arată într-o notă transmisă de Ministerul Educaţiei rectorilor din ţară.

Fiecare instituţie de învăţământ superior va comunica Direcţiei Generale Învăţământ Universitar, până marţi, ora 12,00, numele persoanei responsabile cu acţiunea de vaccinare, funcţia şi datele de contact ale acesteia, se mai arată în nota ministerului. Ministerul Educației a cerut tuturor unităților de învățământ ca până luni, la ora 16, să desemneze angajații responsabili cu vaccinarea în fiecare școală