RABLA 2021, MAI OFERTANT
Programul Rabla se reînnoiește în 2021. Ministrul Mediului este de părere că acest program ar trebui să ofere posibilitatea de a achiziționa și trotinetele electrice.
Programul Rabla este un program de succes, al cărui scop ar fi să scoată din circulație mașinile poluante. Le înlocuiește cu mașini noi, numai că ele sunt tot poluante, chiar dacă într-o mai mică măsură, spune ministrul mediului. De aceea, el ar vrea ca acest program să vină cu măsuri alternative și să dea posibilitatea de a cumpăra și alte mijloace de transport, nepoluante, cum ar fi, de pildă, trotinetele electrice.
„Cine predă mașina și scoate din circulație o mașină poluantă să aibă opțiunea să cumpere și altceva decât mașină, un alt mijloc de transport. În București, de exemplu, de ce n-am putea să cumpărăm acele trotinete electrice și să folosim trotinetele electrice în loc de mașini? Trebuie să ne gândim și la asemenea opțiuni, pentru că echilibrul ar fi mult mai mult în favoarea mijloacelor de transport nepoluante, hibrid, electric.”, a declarat oficialul la Digi24.
Mașinile hibrid sunt și acum incluse în programul Rabla, iar în prezent, sunt depuse dosare pentru peste 5.000 de mașini electrice, tot în cadrul programului Rabla, a spus Tanczos Barna. Tichetele pentru hibrid și electrice vor rămâne în continuare valabile, iar Ministerul Mediului va căuta să suplimenteze bugetul programului Rabla în 2021, deși, spune ministrul Tanczos Barna, bugetul pe 2020 nu a fost consumat în totalitate.
În ceea ce privește stațiile de încărcare, există un program special la Fondul de Mediu. Au fost finanțate peste 300 de stații de încărcare în 2020. Autoritățile locale vin și aplică pentru acest sprijin financiar și se va continua această finanțare.