23 DE ASOCIAȚII FĂRĂ CĂLDURĂ!

23 de asociații de proprietari din Drobeta Turnu-Severin nu primesc căldură! Motivul? Rău-platnicii, care au datorii de ordinul miilor de lei! Există, însă și cazuri, în care oamenii au plătit căldura, însă administratorii nu au trimis banii, astfel încât, în acest context, autoritățile caută cele mai bune soluții.
O altă problemă, care vizează termoficarea din Drobeta Turnu-Severin au reprezentat-o, în ultima perioadă, avariile! Aceste avarii au făcut ca mai multe zone din Drobeta Turnu-Severin să rămână fără căldură! Alertați, severinenii au cerut lămuriri, astfel că, astăzi, primarul severinean a organizat o întâlnire cu reprezentanții SPAET pentru a afla care este situația.
În aceste momente, probleme sunt la Spitalul Județean de Urgență Drobeta Turnu-Severin, unde există o avarie în subsolul instituției medicale.
Panica din aceste zile, care a cuprins cetățenii severineni a fost determinată și de faptul că informarea cetățenilor cu privire la existența avariilor a fost una deficitară.
De astăzi, tot ce se va întâmpla, atât în ceea ce privește problema avariilor cât și furnizarea agentului termic, va fi comunicat în timp eficient, atât pe site-ul primăriei, cât și pe cel al Serviciului Public de Alimentare cu Energie Termică.
De asemenea, pentru ca problemele să ia sfârșit, mâine, la ora 12 va avea loc o întâlnire cu toate asociațiile care nu au primit căldură, pentru a se căuta soluții.