TELEFONUL SAU PERMISUL
Un nou proiect, ce prevede schimbări importante pentru șoferi, a fost pus în dezbatere publică.
Concret, conform acestuia, șoferii care țin telefonul în mână, în timp ce se află la volan, își pierd carnetul de conducere.A pus în dezbatere publică, pe site-ul Guvernului, un proiect de Ordonanță privind modificarea Codului Rutier.
Astfel, șoferii și bicicliștii să nu mai aibă voie să țină în mână telefonul mobil sau orice alt dispozitiv mobil de înregistrare și fotografiere în timp ce se află la volan.
”În timpul conducerii pe drumurile publice a unui vehicul aflat în mișcare, conducătorului acestuia îi este interzisă ținerea în mână sau folosirea cu mâinile în orice mod a telefonului mobil sau a oricărui dispozitiv mobil prevăzut cu funcția de înregistrare ori redare text, foto sau video”, se arată în proiect.
Ținerea în mână sau folosirea, în timpul conducerii pe drumurile publice, a telefonului mobil, de către conducătorul autovehiculului este contravenție și se pedepsește cu amendă de până la 1200 de lei și ridicarea permisului de conducere, în cazul șoferilor.
În expunerea de motive a proiectului de ordonanță, Ministerul Afacerilor Interne menționează cazurile unor accidente grave provocate de șoferi care foloseau telefonul pentru a transmite live pe Facebook.
Proiectul mai prevede că șoferii își pot recupera permisul suspendat doar în urma unui examen de verificare a cunoașterii regulilor de circulație.