TÂNĂR CERCETAT PENTRU FURT ȘI CONDUCERE FĂRĂ PERMIS
Unui bărbat în vârstă de 54 ani, din comuna Jiana, judeţul Mehedinți, i s-a furat mașina. Acesta a sesizat poliţia cu privire la faptul că persoane necunoscute au pătruns în curtea locuinței sale.
La fața locului s-a deplasat poliţia, care a efectuat cercetări, stabilind că, în momentul în care a fost furată mașina, cheia, se afla în interiorul acesteia.
Poliţiştii au identificat autoturismul, acesta fiind găsit abandonat în extravilanul localității Cioroboreni, județul Mehedinți.
De asemenea, a fost identificată persoana care a sustras autoturismul, acesta fiind un tânăr de 18 ani, din aceeaşi localitate.
Din verificările efectuate, poliţiştii au stabilit că acesta a condus autoturismul sustras pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere.
Mașina furată a fost predată persoanei vătămate, iar în cauză i s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat și conducerea unui vehicul fără permis, fapte prevăzute și pedepsite de art. 228-229 și art. 335 alin.1 din Codul Penal.