ÎMBRĂCĂMINTE ȘI ÎNCĂLȚĂMINTE CONTRAFĂCUTE, CONFISCATE DE POLIȚIȘTII DE FRONTIERĂ MEHEDINȚENI
Poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Mehedinți, împreună Inspectoratul Județean de Jandarmi Mehedinți, au depistat doi cetățeni români în timp de ofereau spre vânzare articole de îmbrăcăminte și încălțăminte, susceptibile a fi contrafăcute.
Sâmbătă, poliţiştii de frontieră Mehedinți, împreună cu lucrători din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Mehedinți, în baza unor informații, au executat o acțiune care a avut ca scop prevenirea și combaterea încălcării dreptului de proprietate intelectuală.
În urma efectuării acțiunii, în incinta Târgului Pătulele, au fost depistate două persoane, în vârstă de 42, respectiv 19 de ani, în timp ce ofereau spre vânzare un număr de 182 articole de încălțăminte și îmbrăcăminte, produse ce poartă însemne identice cu mărci înregistrate, susceptibile a fi contrafăcute.
Bunurile, în valoare de aproximativ 23.000 de lei, dacă ar fi comercializate ca produse de marcă, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, iar în cauză poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de încălcare a dreptului de proprietate intelectuală.