TÂNĂR BĂTUT, CU BESTIALITATE, DE PATRU INDIVIZI
A ajuns la spital, după ce a fost bătut măr, cu o blană. Este vorba despre un tânăr mehedințean de 28 de ani. Alți patru indivizi, ce provin din aceeași familie, și-au amintit de un conflict mai vechi avut cu tânărul. Astfel, când l-au întâlnit au tăbărât pe acesta cu pumnii și picioarele, dar și cu o blană de lemn, cu care l-au lovit direct în cap.
“La data de 21.07.2020, ora 12.05, Poliția municipiului Drobeta Turnu Severin a fost sesizată cu privire la faptul că, trei persoane de sex masculin agresează un bărbat, pe strada Cernețiului, din localitate.
La fața locului s-a deplasat echipa operativă a poliției, care în urma verificărilor efectuate a stabilit că, un bărbat de 28 de ani, din comuna Șimian, în timp ce se deplasa cu un vehicul cu tracțiune animală, pe fondul unui conflict mai vechi a fost lovit cu un corp contondent, de patru bărbați, cu vârsta cuprinsă între 33 și 71 de ani, toți din municipiul Drobeta Turnu Severin.
Bărbatul de 28 de ani a fost transportat la o unitate medicală pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Din probatoriul administrat, sub coordonarea procurorului de caz, polițiștii Biroului de Investigații Criminale au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii si liniștii publice iar faţă trei bărbați a fost dispusă reţinerea pe baza de ordonanță de reținere pentru 24 de ore, urmând ca astăzi, 22 iulie a.c. să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Drobeta Turnu Severin, cu propunerea corespunzătoare.“, se arată într-un comunicat al IPJ Mehedinți.