TĂIERI BUGETARE DE LA SĂNĂTATE
Ministrul Sănătății, Sorina Pintea a decis reducerea banilor destinați pacienților cu boli cardiovasculare. Asta, deși, în România, decesele cauzate de aceste afecțiuni sunt într-un număr alarmant de mare. Specialiștii spun că aceste reduceri bugetare ar putea contribui, pe viitor, la creșterea numărului de decese.
Spitalul Județean Drobeta Turnu-Severin nu are de-a face cu acest program, dar, cu toate acestea, medicii spun că aceste reduceri bugetare nu vor duce la nimic bun în sanatate.
În cazul în care, pacienții nu vor mai fi trimiși la tratare, atunci, lipsind aceste proceduri, aceștia sunt predispuși riscului de deces. În România, în prezent, aproximativ 60% dintre decese sunt cauzate de boli cardiovasculare, astfel, țara noastră este pe primul loc în Europa la numărul deceselor provocate de aceste afecţiuni.
Cu toate acestea, sunt anuntate reduceri masive. Astfel, costul mediu pentru bolnavii trataţi prin dilatare percutanată, programul cu cel mai mare număr de pacienţi pe an -15.000, scade cu 10% faţă de anul trecut, de la 2.240 lei la 1.994 lei.
În cazul programului de chirurgie cardiovasculară, costul per pacient a scăzut de la 8.187 de lei la 7.680 lei în 2019.
În ceea ce priveşte natura cheltuielilor programului, se menţine în continuare prevederea conform căreia suma alocată este destinată doar acoperirii cheltuielilor pentru dispozitive medicale şi materiale sanitare specifice, excluzând partea de servicii medicale specifice.