SUBVENȚIILE VIN LA MIEZUL NOPȚII
Plata subvențiilor pentru fermierii care au depus cererile unice de plată începe, în avans, potrivit anunțului făcut de ministrul Agriculturii, Petre Daea, în primul minut al zilei de 16 octombrie. În această dimineață și premierul Viorica Dăncilă a confirmat deschiderea robinetului cu subvenții, necesare pentru efectuarea lucrărilor agricole de toamnă.
Fermierii care au depus cereri unice de plată vor primi în avans subvenţiile necesare pentru efectuarea lucrărilor agricole de toamnă. Chiar mâine, 16 octombrie, 100.000 de fermieri îşi vor primi banii, iar în următoarele zile alţi 350.000 de fermieri vor beneficia de plata în avans a subvenţiilor. Ministrul Petre Daea a anunțat acest lucru încă de săptămâna trecută, în stilul său characteristic și metaforic spunând că în primul minut al zilei de 16 octombrie, la cumpăna nopții, banii pleacă spre fermieri. Și premierul a anunțat, în deschiderea şedinţei de Guvern, că Executivul va acorda 70 la sută din plăţile directe şi 85 la sută din banii ce provin din Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală.
„Pe data de 16, la minutul 1, de la cumpăna nopții, dăm drumul la subvenții pentru fermieri. Este un effort extraordinar pe care l-a făcut țara, pe care îl face bugetul României”, a precizat Daea.
Daea a mai precizat că subvențiile se acordă cu multă greutate și după multă muncă, iar banii nu vin cu sacul de la Bruxelles, dacă nu ne zbatem să îi accesăm.
Până la data de 15 mai, 866.000 de fermieri au depus cererea unică pentru subvenții. În următoarele două săptămâni, vor intra în agricultură, doar din această formă de sprijin, 200 de milioane de euro.