SE DESCHID CREȘELE LA 1 IULIE

Vești bune pentru părinți! Mai multe creșe din Drobeta Turnu-Severin se vor redeschide de la data de 1 iulie. Redeschiderea acestora este posibilă doar cu respectarea măsurilor de protecție împotriva noului coronavirus. Prioritate, pentru înscrierea copiilor, o au familiile monoparentale.


Unitățile vor avea asigurate materiale pentru dezinfectare și igienă, se va asigura triajul copiilor la intrare și vor exista circuite separate pentru respectarea distanțării fizice. Sălile vor fi amenajate pentru un număr redus de copii în grupă, astfel încât să fie asigurată o suprafață de minimum 4,5 mp/copil. Distanțarea fizică se va asigura atât în dormitoare, cât și în sălile de mese, cu respectarea unei distanțe minime de 2 m.”, declară primarul severinean Marius Screciu.

Pentru siguranța atât a copiilor, cât și a personalului din creșe, se vor implementa mai multe măsuri de siguranță. Putem aminti, astfel: testarea temperaturii copiilor, spălarea regulata pe mâini, dar și dezinfectarea creșelor, zilnic, după finalizarea programului. Creșele sunt unități aflate în administrarea primăriei.