ȘCOLILE SE REDESCHID PE 8 FEBRUARIE, ÎNSĂ NU PESTE TOT

Vestea mult așteptată de elevi, părinți și profesori a fost anunțată. Președintele Klaus Iohannis, a declarat joi, după o ședință la Palatul Cotroceni, că din data de 8 februarie, odată cu începutul semestrului al doilea, majoritatea școlilor se vor deschide, în condiţiile în care pandemia evoluează la fel ca în ultimele săptămâni. Prioritate vor avea copiii de la grădiniţă, clasele primare şi cele terminale. Astfel, şcolile din localităţi cu incidenţă mică a infectărilor se vor redeschide pentru toţi elevii.

Această decizie este așteptată de luni de zile deopotrivă de elevi și părinți. Și dascălii salută decizia autorităților. Aceştia au susţinut încă de la începutul anului şcolar necesitatea de a le preda copiilor faţă în faţă.

Chiar dacă cei mai mulţi dintre elevi de abia aşteaptă să se redeschidă şcolile si să revină în bănci, printre medici, părerile sunt împărţite. Unele dintre cadrele medicale susțin continuarea orele online, în timp ce altele spun că revenirea în bănci este o decizie permisă de contextul epidemiologic.

De altfel, fiecare universitate va avea posibilitatea să decidă în ce formă va chema studenţii la cursuri. Şeful statului a anunţat că o decizie finală în privinţa şcolilor va fi luată pe 2 februarie, după o nouă evaluare a situaţiei epidemiologice din ţară.