PROFESORII DE GEOGRAFIE, REVOLTAȚI
Nemulțumiri și revoltă în rândul profesorilor de geografie. Totul: în urma unui anunț al ministrului Educației, Ecaterina Andronescu, care făcea referire la faptul că în noua schemă a Bacalaureatului diferențiat nu se mai regăsește disciplina Geografie. Revolta este cu atât mai mare, cu cât, la această disciplină, elevii reușeau să obțină note foarte mari la examenul de Bacalaureat.
Geografia ar putea fi eliminată de la examenul de bacalaureat, iar acest fapt atrage nemulţumirea şi revolta profesorilor de geografie şi nu numai.
Profesorii motivează aceste nemulţumiri spunând că un număr extrem de mare de elevi aleg această disciplină pentru examenul de bacalaureat, iar rezultatele obţinute sunt unele pe masură. În ultimii ani, la olimpiadele internaţionale de geografie, elevii români au reuşit să obţină locurile fruntaşe.
Statisticile scot in evidenţă faptul că tot mai mulţi elevi mehedinţeni optează pentru această materie la examenul de bacalaureat. În ultimii ani, ponderea elevilor care au optat pentru această disciplină la examenul de bacalaureat, ca rezultate deosebite, depăşeăte peste 80 la suta, la nivel de judeţ, dar şi naţional.
De altfel, la nivel naţional, profesorii de geografie au iniţiat deja o petiţie intitulată Pro Geografie, care până în acest moment a adunat peste 20 de mii de semnături. Reprezentanţii Societăţii de Geografie din România au transmis mai multe mesaje pentru Ministerul Educaţiei Naţionale prin care îşi manifestă nemulţumirile.