MINOR BĂUT ȘI FĂRĂ PERMIS AUTO , REȚINUT DE POLIȚIȘTI
Noaptea trecută, Polițiștii Biroului Rutier, împreună cu polițiștii Biroului Ordine Publică din cadrul Poliției municipiului Dr. Tr. Severin, au depistat un tânăr în vârstă de 17 ani, din Vânju-Mare, în timp ce conducea pe strada Kiseleff din Dr. Tr. Severin un autoturism înmatriculat în Germania.
Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, având o concentrație alcoolică de 0,84 mg/l alcool pur în aerul expirat. Tânărului i-au fost recoltate mostre biologice de sânge.
În urma verificării autoturismului în bazele de date ale Poliției s-a constatat faptul că acesta era radiat din circulație de la data de 09.01.2014.
Polițiștii i-au întocmit dosar penal, fiind reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Mehedinți, unde ulterior, instanţa a dispus luarea măsurii arestării preventive pentru 30 de zile.