INCENDIU DE PROPORȚII LA UN DEPOZIT DE ANVELOPE
Flăcările au cuprins, seara trecută, un service auto de pe Calea Timișoarei, în cartierul Schela. Fumul dens a pătruns în întreaga zonă, mai ales că vântul a favorizat extinderea flăcărilor.
Incendiul s-a manifestat cu flacără violentă și degajare mare de căldură și fum la hale de depozitare, autoturisme și un depozit de anvelope. Pentru localizarea și stingerea incendiului, care s-a manifestat la aprox. 4 hale pentru depozitare produse alimentare și nonalimentare pe o suprafață totală de cca. 340 mp, 360 anvelope auto, 5 autoturisme, camera tehnică cu unelte și scule electrice, au acționat 29 de pompieri cu patru autospeciale cu apă și spumă, două autospeciale operative și o ambulanță SMURD. Pentru conducerea și coordonarea intervenției, s-a deplasat inspectorul șef și Grupa Operativă a unității, cu o autospecială pentru muncă operativă.
Din cauza degajării mari de fum, pentru protecţia populaţiei aflate în proximitate a fost transmis un mesaj de avertizare prin intermediul sistemului RO-ALERT.
Două persoane ușor intoxicate cu fum au primit îngrijiri medicale de la echipajele SMURD și SAJ aflate la locul evenimentului.
Incendiul a fost stins stins de către pompieri, după ore întregi de lupta cu flăcările. Misiunea a fost una extrem de dificilă în contextul în care exista posibilitatea extinderii focului. Pe timpul intervenției, traficul a fost blocat, ore întregi, pe o porțiune de pe Calea Timișoarei.