MASCA, OBLIGATORIE PE STRADĂ, ÎN LOCALITĂȚILE CU RISC

Reguli noi în țară! Masca de protecție devine obligatorie și în județele unde rata de infectare este de peste 1,5. În Mehedinți, astăzi, rata incidenței era de 1,52.

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a propus, seara trecută, printr-o nouă Hotărâre, ca masca de protecție să fie obligatorie în toate spațiile publice deschise și în județele și localitățile în care rata infectărilor în ultimele 14 zile este de peste 1,5 la mia de locuitori.

 „Vom propune introducerea portului măștii în spații deschise în toate județele, nu se mai face diferențierea pe localități, ci pur și simplu, vom introduce obligația portului măștii în județele care depășesc rata de infectare de 1,5 la mie”, a declarat primul ministru Ludovic Orban.

Până acum, masca era obligatorie în toate spațiile deschise doar acolo unde rata de infectare era de peste 3 la 1.000 de locuitori.

Hotărârea se comunică tuturor componentelor Sistemului Național de Management al Situațiilor de Urgență, pentru punere în aplicare.

În Mehedinți, astăzi, rata incidenței era de 1,52. Localităţile cu cea mai ridicata rată sunt: DROBETA TURNU SEVERIN (2,75), GODEANU (2,62), HINOVA (2,29), HUSNICIOARA (2,18), BREZNIȚA OCOL (2,02), GRUIA (1,97), POROINA MARE (1,78), EȘELNIȚA (1,74), STREHAIA  (1,63), VÂNJULEȚ (1,56), VÂNĂTORI (1,50)