MAJORĂRI DE IMPOZITE PENTRU DATORNICI
Severinenii au avut la dispoziție nouă luni pentru a-și plăti taxele și impozitele locale, fără penalități. Cei, care nu au reușit să facă acest lucru, sunt pasibili de majorări. În acest an, una dintre problemele cu care se confruntă Direcția de Impozite și Taxe Locale Drobeta Turnu-Severin face referire la persoanele care nu și-au achitat amenzile. Rata de colectare a impozitelor, în 2020, este mult mai mică, comparativ cu anii trecuți.
Conform cifrelor, cel mai ridicat grad de colectare este la impozitul pe clădiri, urmat de impozitul pe teren, ponderat, pentru mijloacele de transport și foarte slab pentru terenurile agricole.
De asemenea, reprezentanții Direcției de taxe și impozite locale Drobeta Turnu-Severin spun că cel mai mic grad de colectare a fost înregistrat pentru amenzile contravenționale, deși legiuitorul a venit în sprijinul românilor cu posibilitatea plății amenzilor la jumătate din cuantum în 15 zile, și nu în 48 de ore cum a fost în trecut.
Programul de lucru al Direcției de Impozite și taxe locale Drobeta Turnu-Severin, cu publicul, este de luni până vineri în intervalul orar 8 -16. Sâmbăta și duminica, instituția este închisă.