JANDARMII DIN MEHEDINȚI CĂLĂTORESC ÎN TIMP

Jandarmeria din Mehedinți a transmis, în această dimineață, un comunicat de presă din care rezultă, că anul școlar începe pe 7 septembrie 2018, iar ei vor asigura menținerea ordinii și a liniștii în anul școlar 2017 – 2018.

Comunicatul de presă transmis, în această dimineață, este chiar de toată jena. Comunicatul este datat 07 septembrie 2018, dar imediat după aceea se arată că „Reprezentanți a Inspectoratului de Jandarmi Județean Mehedinți participă astăzi, alături de elevi, profesori și părinți, la festivitățile organizate cu ocazia începerii noului an școlar”. Deci, după cum rezultă de aici, școala începe pe 7 septembrie 2018. În realitate, toată lumea știe deja că noul an școlar începe pe 10 septembrie 2018.

La următorul alineat al comunicatului de presă, jandarmii mehedințeni se cufundă și mai mult în bezna timpului, deoarece par să fi rămar în anul 2017. „În anul de învățământ 2017 – 2018, jandarmii vor participa în sistem integrat la menținerea ordinii și liniștii publice în zona celor 27 de instituții de învățământ aflate în responsabilitate din municipiile Drobeta Turnu Severin și Orșova , precum și orașele Strehaia, Baia de Aramă și Vînju Mare”.

Ca atare, singurul lucru ce poate fi înțeles din contextul acestui comunicat de presă neglijent redactat este faptul că jandarmii nu vor fi la datorie, deoarece se ocupă cu călătoriile în timp.

Iată întregul comunicat:

Urmărește noua pagină de facebook @Tele2drobeta2021

Pagina oficiala https://www.facebook.com/Tele2drobeta2021


This will close in 10 seconds