ÎN AREST ,PENTRU FURT DINTR-O LOCUINȚĂ DE PE RAZA MUNICIPIULUI DROBETA TURNU-SEVERIN
Un bărbat din comuna Șimian a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce polițiștii au stabilit că a sustras un autoturism și mai multe bunuri dintr-o locuință de pe raza municipiului Drobeta Turnu Severin.Ulterior, el a transportat marfa în județul Dolj, la rude, pentru a fi valorificată.Polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției municipiului Drobeta Turnu Severin s-au sesizat cu privire la faptul că un bărbat de 30 ani, din comuna Şimian, județul Mehedinți, a sustras aparatură electrocasnică din locuința unei persoane, situată pe raza municipiului Drobeta Turnu Severin, precum și un autoturism ce se afla parcat în curtea locuinței, prejudiciul creat fiind de aproximativ 5.500 euro.
“Din verificările efectuate, polițiștii au stabilit că fapta a fost comisă în perioada 01- 04 mai a.c., iar persoana în cauză se afla sub efectul unei măsuri preventive, pentru săvârșirea mai multor infracțiuni”, spune Nicolae Lohon, purtătorul de cuvânt al IPJ Mehedinți.
Bărbatul a fost depistat pe raza municipiului Drobeta Turnu Severin, a fost reținut pentru 24 de ore și prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Drobeta Turnu Severin cu propunerea de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.
Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat și continuă verificările pentru stabilirea întregii activități infracționale și recuperarea prejudiciului.