GRANTURI PENTRU SECTORUL HORECA

Cele mai afectate sectoare sunt HoReCa, industria manufacturieră, distribuția și transporturile. Sectorul HoReCa este, însă, de departe, cel mai afectat de criza COVID-19, atât prin interdicţiile date de stat în acest domeniu, cât şi ca urmare a comportamentului consumatorului, care a devenit excesiv de precaut. Pentru a veni în sprijinul acestui sector, premierul şi ministrul Economiei s-au întâlnit cu reprezentanţii HoReCa.

Astăzi, am participat la întâlnirea condusă de Premierul Ludovic Orban cu reprezentanții HoReCa. Subiectul dezbătul a fost schema de ajutor de stat pentru compensarea pierderilor înregistrate de companiile din acest sector din cauza crizei sanitare. Guvernul va analiza, în primă lectură, în şedințele următoare, proiectul de act normativ, prin care va fi aprobat mecanismul în baza căruia companiile din industria ospitalității și agențiile de turism vor beneficia de granturi în cuantum de 20%, în vederea acoperirii parțiale a pierderii din cifra de afaceri suferită în acest an, comparativ cu anul 2019.  Schema de ajutor de stat se va aplica după aprobarea de către Comisia Europeană, iar mecanismul de implementare va fi facilitat de o aplicație electronică, pentru a reduce birocrația. Consultările între Guvern și reprezentanții acestui sector vor continua în perioada următoare.”, scrie pe pagina sa de socializare minsitrul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri și, totodată, candidatul PNL Mehedinți, pentru Camera Deputaților, Virgil Popescu.

În urma discuţiilor, care au durat aproape două ore, a reieşit că executivul va elabora cel târziu săptămâna viitoare un proiect de act normativ prin care va fi aprobat mecanismul în baza căruia companiile din domeniul HoReCa şi agenţiile de turism să beneficieze de granturi în cuatum de 20% în vederea acoperirii parţiale a pierderii din cifra de afaceri suferită în acest an, comparativ cu anul trecut.

Schema de ajutor de stat pentru compensarea pierderilor înregistrate de companiile din industria ospitalităţii, din cauza crizei sanitare, ar putea deveni operaţională din luna martie a anului viitor. Schema de ajutor de stat ar urma să se aplice după aprobarea sa de către Comisia Europeană, iar mecanismul de realizare va fi facilitat de o aplicaţie electronică, pentru a se reduce birocraţia.