FLĂCĂRI MISTUITOARE, PANICĂ ÎN SEVERIN

Nori groși de fum, spre panica a doua familii din municipiu!
În decurs de câteva minute, două incendii au izbucnit, spontan, la două locuințe. Primul incendiu s-a produs la acoperișul unei locuințe de pe strada Doctor Saidac.Alarmați, atât proprietarii, cât și vecinii au așteptat cu sufletul la gură intervenția pompierilor.
Salvatorii mehedințeni au intervenit prompt, astfel că nu au existat victime, ci doar pagube materiale. La doar câteva minute distanță, în dispeceratul inspectoratului pentru situații de urgență Mehedinți a fost anunțat un alt incendiu, la o casă de locuit, situată pe prelungirea străzii Carpați. La cele două incendii, pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale cu apă și spumă, dar și cu o autospecială de lucru cu focul la înălțime.
Salvatorii de vieți trag un semnal de alarmă și îi sfătuiesc pe mehedințeni să fie cât mai precauți, pentru ca astfel de situații să fie evitate.