COD PORTOCALIU ÎN MEHEDINŢI
Judeţul Mehedinţi se află, începând de azi, până mâine, la ora 06.00, sub avertizarea meteorologică de Cod Portocaliu. Potrivit avertizărilor transmise de meteorologi, sunt așteptate cantități de apă ce vor depăși, local, 40-50 l/mp și izolat 60-80 l/mp. Aversele vor fi însoțite de descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și grindină.
Administrația Națională de Meteorologie a transmis, astăzi, o nouă avertizare cod portocaliu pentru județul nostru, fiind așteptate cantități însemnate de apă. Aversele vor fi însoțite de descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și grindină.Totodată, începând cu ora 14.00, a intrat în vigoare o avertizare hidrologică pentru fenomene imediate COD PORTOCALIU, valabilă până marţi, 04 iunie, ora 23.59, care vizează creşteri de debite pe râurile Desnăţui, Drincea şi Motru.
În aceste cazuri, pompierii mehedințeni ,le transmit cetățenilor mai multe recomandări precum:
În caz de vânt puternic și căderi de grindină,locuitorii trebuie să rămână în spații închise care le asigură protecția și să evite deplasarea;
Pentru limitarea posibilelor pagube generate de vântul puternic, parcarea autoturismelor se va realiza în zone ferite, la distanță față de copaci sau stâlpi de electricitate.
În contextul creșterilor de debite pe mai multe cursuri de apă, populația, din zonele vizate nu trebuie sătraverseze râurile prin apă și să nu se apropie de malurile acestora.
Totodată, cetățenilor le este recomandat să curețe rigolele din apropierea locuinței pentru facilitarea scurgerii normale a apei.
Pentru gestionarea posibilelor efecte, la sediul ISU Mehedinţi rămâne activată grupa operativă a inspectoratului, fiind operaţionalizat şi Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției, din care fac parte reprezentanți ai tuturor structurilor teritoriale MAI, precum și angajați ai instituțiilor cu atribuții în managementul situațiilor de urgență.
Astfel, pompierii sunt pregătiţi să asigure în cel mai scurt timp intervenţiile pentru limitarea efectelor produse de situaţiile de urgenţă, forţele de intervenţie fiind suplimentate la nevoie.