CARTIERUL DUDAȘUL SCHELEI ESTE ASFALTAT

Se asfaltează în ritm alert în cartierul severinen Dudașul Schelei, un cartier mărginaș, în care zeci de ani, oamenii, au trăit un adevărat calvar.

Drumuri proaste, impracticabile, noroi și praf, acestea au fost până acum condițiile de trai în acest cartier mărginaș al municipiului, unde oamenii plăteau aceleași taxe ca și oricare alt  severinean. Acum se poate spune că acest calvar s-a încheiat, deoarece străzile sunt asfaltate, iar până la jumătatea lunii septembrie, zona va arăta impecabil din punct de vedere al infrastructurii.

Trebuie spus că, mai toate administrațiile locale care s-au perindat din 1990 și până acum, au uitat complet de viața acestor severineni. Primarul Marius Screciu a găsit, însă, fondurile necesare pentru a aduce asfaltul și în Dudașul Schelei.

Este o investiție realizată prin Programul Național de Dezvoltare Locală, iar investiția este de peste 10 milioane de lei. Asfaltul a fost primit de localnici cu lacrimi în ochi.