BILANȚ PLIN DE SANCȚIUNI LA ITM MEHEDINȚI

A plouat cu amenzi din partea Inspectoratului Teritorial de Muncă Mehedinți, în primul semestru al acestui an. După efectuarea de controale la 451 de angajatori din Severin și alte localități ale județului Mehedinți, s-au aplicat amenzi de aproape 500.000 de lei.

In semestrul I din 2018, activitatea inspectoratului s-a desfăşurat având la bază programul propriu de acţiuni întocmit şi aprobat în conformitate cu Programul Cadru de Acţiuni al Inspecţiei Muncii pe anul 2018 şi sesizările înregistrate în această perioadă.

Au fost organizate controale tematice în cadrul campaniilor iniţiate de Inspecţia Muncii în domeniile: curierat, respectarea prevederilor legale privind autorizarea din punct de vedere al securităţii si sănătăţii în muncă, transportul mărfurilor periculoase, agenţii de muncă temporară, alimentaţie publică fast-food, angajatorilor care utilizează zilieri, etc.

În domeniul relaţiilor de muncă s-au efectuat  controale la 451 angajatori din municipiu şi din localităţile judeţului și au fost identificați 11 angajatori care practicau munca fără forme legale, precum și 16 persoane care prestau „muncă la negru”.

Inspectorii ITM Mehedinți au primit și rezolvat 145 de petiţii cu privire la munca fără forme legale, neacordarea salariului, a concediului de odihnă, vechime în muncă. În semestrul I din anul 2018 au fost aplicate 58 sancţiuni contravenţionale, valoarea totală a amenzilor fiind în sumă de 338.000 lei.

În domeniul securităţii și sănătăţii în muncă, în semestrul I al anului 2018, inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Mehedinţi au efectuat 310 inspecţii de control, constatând 282 abateri de la legislaţia în vigoare, dispunând 282 măsuri pentru remedierea acestor deficienţe.

Pentru abaterile constatate în acest domeniu s-au aplicat 266 sancţiuni contravenţionale  din care 16 amenzi contravenţionale în valoare de 122.000 lei.

În aceasta perioada pe raza judeţului nostru au avut loc 17 evenimente  din care 4 accidente mortale, 12 accidente cu incapacitate temporară de muncă şi un incident periculos fără victime.