AMENINȚAREA DUNĂRII

Debitul Dunării este în creștere, în aceste zile, și se apropie de cotele de alertă în aval de barajul de la Porțile de Fier II. Prefectul a convocat astăzi Comitetul Județean pentru Situații de Urgență și a cerut vigilență maximă de la toți factorii responsabili. Din fericire, pentru moment, situația este sub control.

Debitul Dunării este sub cod portocaliu se apropie amenințător de valoarea de pericol de 11.500 de mc/s, după ploile abundente din ultima perioadă. Față de debitul normal al fluviului, cotat la 6.500 de mc/s, valorile sunt foarte mari, iar pericolul cel mai mare este pentru localitățile aflate în naval de barajul de la Porțile de Fier II. Este binecunoscut faptul că prin cele două sisteme hidroenergetice și de navigație de la Prorțile de Fier I și II, nivelul poate fi controlat în lacurile de acumulare. Cel mai grav este însă faptul că debitul uriaș poate scăpa de sub control imediat după barajul deversor de la Gogoșu.

Alerta este maximă, deoarece nivelul este cu 12 centimetri mai mic decât cota de inundație, în ușoară creștere, iar debitul de situează în jurul valorii de 11.200 de mc/s, sub valoarea de alertă, tendința fiind de ușoară scădere.Acestea sunt și motivele pentru care prefectul a convocat în ședință extrordinară Comitetul Județean pentru Situații de Urgență.Primele măsuri luate de autorități au fost cele de avertizare a locuitorilor din zonele cu grad mare de pericol și evacuarea turiștilor aflați pe malul Dunării.

Prefectul a atenționat conducerea HIDROELECTRICA Porțile de Fier că trebuie să efectueze manevre de deversare bine calculate în așa fel încât să nu se pună în pericol zona din aval de porțile de Fier II. Pe de altă parte, prefectul a dispus avertizarea populației prin toate mijloacele de comunicare.

Alerta rămâne una maximă, autoritățile competente și cele responsabile de situațiile de urgență sunt pregătite să intervină în orice moment, iar prefectul a cerut, în plus, ca și polițiștii rurali din comunele aflate sub amenințare să rămână în permanentă stare de alertă. Totuși, momentan, vorbim doar de acțiuni preventive și nu de revărsări ale fluviului, cu efecte distructive.Dacă Dunărea se apropie de limita de pericol pentru inundații, de 11.500 de mc/s, dar este ținută sub control, ploile au făcut ceva ravagii în alte zone. Este în vigoare AVERTIZAREA HIDROLOGICĂ  din 05 iunie 2019, potrivit căreia debitul la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) va fi în creștere în primele trei zile până la valoarea de 11700 m3/s, apoi în scădere până la valoarea de 11200 m3/s, situându-se peste media multianuală a lunii iunie (6400 m3/s).

În aval de Porţile de Fier debitele vor fi, de asemenea, în creștere.