ACCIDENT ÎNTRE MAȘINILE A DOUĂ ȘOFERIȚE

Un accident a fost anunțat, astăzi, la intersecția străzilor Traian cu Cicero. Una dintre mașini a fost proiectată într-un zid, la impactul cu celălalt autovehicul, al cărui conducător auto nu a respectat indicatorul rutier STOP. Accidentul s-a petrecut între autoturismele a două șoferițe.

Accidentul s-a soldat cu o singură victima, mai exact șoferița a cărei mașini a fost proiectată în zid. Femeia a ajuns la spital. În urma impactului, s-au produs pagube materiale semnificative, costurile urmând a fi stabilite de către firma de asigurări.

În urma evenimentului rutier, polițiștii i-au întocmit vinovatei dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și urmează a fi cercetată.