36 de solicitări în situaţii de urgenţă, 34 dintre acestea fiind pentru stingerea unor incendii
Majoritatea intervenţiilor pompierilor mehedinţeni au fost pentru stingerea unor incendii, 30 dintre acestea izbucnite la vegetaţie uscată, pe raza a 26 de localităţi: Almăjel, Nicolae Bălcescu, Bistriţa, Cerneţi, Tâmna, Dobra, Dr. Tr. Severin(2), Scorila, Bobaiţa, Şimian(3), Răscoleşti(2), Izvorul Bârzii, Recea, Salcia, Gemeni, Băseşti, Pădina Mare, Brezniţa Motru, Scânteieşti, Scorila, Ergheviţa, Cujmir, Gogoşu, Boceni, Bâlvăneştii de Jos şi Bahna, care au cuprins peste 160 de hectare.
Echipele de intervenţie au acţionat şi pentru limitarea şi stingerea a patru incendii, care s-au manifestat la case de locuit şi depozite de furaje.
În localitatea Dealu Mare, pompierii au intervenit cu patru autospeciale cu apă şi spumă, pentru stingerea unui incendiu ce s-a manifestat la două case de locuit şi patru anexe gospodăreşti, dintre care două adăposturi de animale, un depozit de furaje şi un atelier de tâmplărie.
Salvatorii din cadrul Staţiei de Pompieri Vânju Mare au reuşit să scoată, în siguranţă, un câine căzut într-o fântână, în comuna Gogoşu.
Totodată, paramedicii SMURD au acordat asistenţă medicală de urgenţă unui număr de opt persoane, care au solicitat ajutorul prin apelarea numărului 112.