ZIUA PORȚILOR DESCHISE LA I.S.U.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență Mehedinți își deschide, mâine, porțile pentru toți cei care doresc să se familiarizeze cu activitatea salvatorilor.
Marți, între orele 10:00-14:00 sunt așteptați toți cei care doresc să ia parte la o zi specială a lucrătorilor din cadrul ISU. Ziua Porților Deschise este un bun prilej pentru curioși, să cunoască tehnici, dar și mijloace de intervenții, cu care pompierii mehedințeni participă la misiunile desfășurate în sprijinul cetățenilor.
Totodată, aceștia vor primi și informații utile despre cum să se acționeze în situații de urgență. Tot mâine cadrele ISU Mehedinți și voluntarii ISU , în intervalul orar 10-14, se vor afla în două centre comerciale din Drobeta Turnu- Severin, dar și în zona fântânii cinetice, unde vor organiza puncte de informare preventivă.
Elevii din taberele de etnografie și dansuri tradiționale, organizate de către Direcția Județeană de Tineret și Sport, vor fi și ei prezenți în cadrul unei lecții deschise, desfășurate în cursul zilei de mâine. Ziua de 13 august a fost denumită, începând cu anul 2011, Ziua Informării Preventive.
Pentru a marca această zi, ISU Mehedinți organizează activități menite să conștientizeze cetățenii asupra pericolelor la care se expun în cazul nerespectării măsurilor și regulilor de comportare în situații de urgență și totodată fac cunoscute publicului larg, tehnicile din dotare, dar și mijloacele de intervenție.