TABĂRA DE CRIMINALISTICĂ, LA SEVERIN

A început tabăra de vară Drobeta! Astfel, o sută de copii din mai multe județe, au venit la Drobeta Turnu-Severin pentru a participa la activitățile pregătite, pe parcursul acestei săptămâni, de Direcția Județeană pentru Sport și Tineret.

Seara trecută, cei 100 de participanți au fost primiți așa cum se cuvine, atât de reprezentanții Direcției Județene pentru Sport și Tineret, cât și de reprezentanții instituțiilor colaboratoare.

Tabara se va derula pe parcursul unei săptămâni și va include mai multe acțiuni, care să le facă plăcere copiilor, astfel încât să învețe cât mai multe, dar și să se distreze. Elevii, au venit însoțiți de profesori coordonatori și provin din mai multe județe.Alături de participanți, pe parcursul acestei perioade, vor fi și voluntarii DJST, care îi vor ajuta cu tot ce pot, astfel încât să le facă plăcere sejurul din Drobeta Turnu-Severin.

Activitățile vor lua sfârșit în acest weekend, iar de luni, la Drobeta Turnu-Severin vor veni alți 100 de elevi, urmând să înceapă o nouă serie a taberei.