SUB SEMNUL CENTENARULUI

Vor fi patru zile de spectacole de excepție la Drobeta Turnu Severin, cu ocazia Centenarului Marii Uniri. Între 29 noiembrie și 2 decembrie, municipalitatea și Palatul Culturii „Teodor Costescu” au pregătit un program cultural artistic amplu, cu concerte și manifestări de înaltă ținută.

Timp de patru zile, între 29 noiembrie și 2 decembrie, Severinul va fi gazda unui amplu program cultural – artistic, dedicat Centenarului Marii Uniri. Evenimentele sunt reunite cu titulatura „Sub semnul Centenarului” și vor cuprinde, în zona de promenade de pe strada Crișan atât spectacole folclorice, cât și expoziții și manifestări unice precum „retragerea cu torte”, „Aprinderea iluminatului de sărbători și a Bradului de Crăciun” sau concerte simfonice. Primarul marius Screciu a convocat astăzi o ședință a tuturor factorilor responsabili implicați în organizarea manifestărilor pentru a pune la punct ultimele detalii. Vor fi zile de poveste pentru severineni, ne asigură primarul Marius Screciu, iar Centenarul va fi sărbătorit așa cum se cuvine în frumosul municipiu de la malul Dunării. Spectacolul folcloric pregătit aduce în prim plan nume sonore ale genului, precum Veta Biriș, Niculina Stoican sau Daniela Condurache. De asemenea, orchestrele reunite „Lăutarii Mehedințiului” și Ansamblul „Maria Tănase” vor oferi clipe unice, din care nu vor lipsi dansurile populare din toate regiunile istorice ale României.

În cele patru zile de spectacole dedicate Centenarului, severinenii vor mai avea parte de un concert DACIKA SIMPHONYC, de un spectacol folcloric de excepție susținut de ANSAMBLUL „LUGOJANA” și un altul de ORCHESTRA MARAMUREȘANĂ MIRELA AVRAM, dar și de un concert al îndrăgitei trupe PROCONSUL.