SE REIAU CURSURILE DE DANS, LA PALAT
Sunt vești bune pentru micii dansatori severineni. Palatul Culturii „Teodor Costescu” îi așteaptă, începând din 1 iulie, la cursurile de balet. Cursurile vor fi reluate cu respectarea unor măsuri de distanțare fizică.
Ca oricare alt dans, și baletul este solicitant din punct de vedere fizic, însă îi ajută pe cei mici să își coordoneze mișcările și îi corectează postura. Conform unui studiu, fetele care merg la balet sunt mai mândre și mai sigure pe ele, fapt care le ajută foarte mult și să mențină un nivel ridicat de încredere în sine.
Cursurile se adresează copiilor cu vârste cuprinse între 4 și 7 ani și se vor ține de două ori pe săptămână, Miercuri, între orele 17:00 și 18:00 și Vineri, între orele 17:00 și 18:00.
Conform normelor de igienă și de protecție a sănătății, a legislației în vigoare, instituite de starea de alertă din acest moment, se anunță că se vor lua măsurile de protecție necesare, respectiv: distanțare socială de 2 metri, purtarea măștilor de protecție pentru părinți, la intrarea în clădirea Palatului, igienizarea sălii de curs înainte și după desfășurarea cursului de balet, folosirea dezinfectantului pentru mâini la intrarea în sala de curs. Părinții nu vor avea acces în sală, iar grupele nu vor număra mai mult de 6 (șase) participanți la curs.