SE DESCHIDE BAZINUL DE ÎNOT DE LA GENERALĂ 7

Primarul Marius Screciu a anunțat deschiderea bazinului de înot de la Școala Generală nr. 7 pentru publicul larg, dar și pentru organizarea de cursuri de înot pentru copii. Obiectivul, finanțat cu fonduri europene, a ieșit din perioada în care obligația asumată prin proiect era aceea de a fi folosit doar de elevii școlii respective.

Pentru prima oară, bazinul de înot de la Școala Generală 7 își va deschide porțile pentru toți elevii din Drobeta Turnu Severin. Elevii vor putea susține cursuri de înot gratuite într-un bazin modern, cu toate condițiile necesare. Vestea a fost data chiar de primarul Marius Screciu, într-o conferință de presă. De asemenea, bazinul va fi dotat cu panouri fotovoltaice, astfel încât încălzirea apei să fie făcută prin metode moderne și ecologice.

„Avem un bazin de înot căruia o să îi dăm drumul în curând și pentru public, el ieșind din perioada de sustenabilitate în care era prevăzut să fie folosit doar de elevii școlii respective. În prima fază o să deschidem bazinul pentru cursurile de înot pentru copiii severineni, urmând ca mai apoi să fie introdus în circuitul public. Vom monta acolo și panouri fotovoltaice, în idea de a încălzi apa din bazin prin energie verde”, a precizat primarul Severinului, Marius Screciu.

Construcția bazinului de înot de la Generală 7 vine ca o salvare pentru severineni, deoarece bazinul Olimpic a ajuns într-o stare deplorabilă. Un bazin olimpic ce serve ape vremuri atât severinenilor, cât și organizării unor competiții sportive de înalt nivel competițional.