RECOMANDĂRI ALE POLIȚIȘTILOR PENTRU UN TRAFIC RUTIER ÎN SIGURANȚĂ, ÎN PERIOADA CANICULARĂ
Direcția rutieră din cadrul Inspectoratului de Poliție Mehedinți recomandă tuturor şoferilor, pentru zilele caniculare, să îşi planifice pe cât posibil deplasările cu autovehiculul în afara intervalului orar 10.00 – 18.00 şi să protejeze de razele soarelui copiii şi bătrânii aflaţi printre pasageri.
Posesorii de permis de conducere cu afecţiuni medicale (cardiovasculare, neurologice sau endocrine) să renunţe la conducerea autovehiculelor pe drumurile publice în intervalul orar menţionat.În cazul în care autovehiculul a fost staţionat la soare, înainte de plecarea la drum, porniţi instalaţia de climatizare pentru realizarea unui confort termic necesar conducerii în siguranţă a unui autovehicul. În cazul deplasărilor în intervalele de timp caniculare, se recomandă opririle dese în vederea repausului şi hidratării conducătorului de autovehicul, iar pe cât posibil staţionarea autovehiculul să fie efectuată în zone umbrite. Înainte de plecarea la drum este necesară verificarea stării tehnice a autovehiculului şi, în special, a presiunii în pneuri, gradul de îmbătrânire şi uzură al acestora şi al racordurilor, precum şi verificarea instalaţiei de climatizare.
Şoferilor li se recomandă, de asemenea, să adapteze viteza autovehiculelor la condiţiile meteo-rutiere şi să păstreze o distanţă suficientă faţă de autovehiculul care circulă înainte, deoarece temperaturile mari înregistrate la nivelul părţii carosabile sunt factor determinant în scăderea aderenţei pneurilor şi implicit în creşterea spaţiului de frânare.
sursa: comunicat de presă IPJ Mehedinți