PREȘEDINȚII SECȚIILOR DE VOTARE DAU BIR CU FUGIȚII

Președintele Biroului Electoral Județean Mehedinți, judecătorul Alin Ghimpău, a lămurit astăzi situația privind dezertările masive de la conducerea secțiilor de votare. Fenomenul a luat amploare la nivel national, iar Mehedințiul nu face excepție. Zeci de președinți ai secțiilor de votare renunță la acestă calitate, motivele invocate fiind de ordin personal. 

Zeci de președinți ai secțiilor de votare deschise pe teritoriul județului Mehedinți, pentru referendumul din zilele de 6 și 7 octombrie, dau bir cu fugiții, din motive aparent banale. Fenomenul a luat amploare în întreaga țară, iar unele surse spun că de vină ar fi organizarea deficitară a scrutinului de către Autoritatea Electorală Permanentă. Biroul Electoral Județean a înregistrat, doar în ultimele două zile un val de cereri de retragere. Numărul președinților care au făcut cereri de retragere a ajuns la 47, asta în condițiile în care alți 30 de președinți nu au putut fi identificați sau găsiți la numerele de telefon aflate în baza de date. În Mehedinți vor fi deschise 287 de secții de votare, fiecare având nevoie de un președinte.

Președintele BEJ Mehedinți spune că a solicitat deja înlocuirea președinților care s-au retras și că nu există niciun pericol în ceea ce privește buna desfășurare a scrutinului, mai ales că lista de rezervă este una suficient de mare.

Și în județul Mehedinți ne confruntăm cu această problemă. Din cele 287 de persoane desemnate, un număr de 47 a formulat cereri de renunțare din diverse motive, sănătate, plecați din localitate sau alte evenimente neprevăzute, alte 30 de persoane nu au putut fi identificate datorită numerelor de telefon incorecte sau inexistente. Am procedat la întocmirea unui nou tabel și l-am înmânat către președintele Tribunalului. Pe lista AEP Mehedinți sunt suficiente persoane pentru a-i înlocui pe cei care se retrag și nu vom avea probleme în organizarea referendumului”, a declarat judecătorul ALIN GHIMPĂU, președintele BEJ Mehedinți.

În întreaga țară, situația președinților care fug de răspunderea conducerii secțiilor de votare a devenit un fenomen. Sute de personae s-au răzgândit brusc sau și-au găsit altceva de făcut sâmbătă și duminică. Cele mai des întâlnite motive invocate sunt boala, obligațiile de tot felul, de la nunți și botezuri și până la afaceri programate din timp, dar și lipsa din localitate sau chiar din țară.