PESTA PORCINĂ APROAPE, AUTORITĂȚILE LINIȘTITE

Atmosferă cât se poate de degajată la prima ședință a Centrului Local de Combatere a Bolilor din Mehedinți, după ce amenințarea pestei porcine africane a fost confirmată dinspre județul vecin Dolj. Prefectul Nicolae Drăghiea a glumit și a precizat că nu mai vine pesta după ce a vorbit el cu ea!

Comisia s-a convocat, practic, a treia zi după ce focarul de pestă s-a confirmat în satul doljean Comănicea, localitate aflată la mai puțin de 20 de kilometri de satele mehedințene Smadovița și Corzu. Abia astăzi, în cea de-a treia zi de la confirmarea focarului de pestă porcină din Dolj, autoritățile din Mehedinți s-au reunit în deja celebra comisie județeană, numită Centrul de Combatere a Bolilor. Potrivit principiului „mai bine mai târziu decât niciodată”, Comitetul a analizat toate măsurile ce au fost luate și care se impune a fi luate de acum înainte. Concluzia, luată într-o atmosferă destul de degajată, în care prefectul județului era vesel și foarte stăpân pe sine și pe situație, a fost aceea că nu avem pestă în Mehedinți, nu există perspective ca ea să ajungă, cel puțin deocamdată aici, dar și că s-au luat toate măsurile necesare. Cea mai mare problemă identificată de prefect a fost aceea că unii primari și chiar unii medici veterinari din comune aflate aproape de focarul din Dolj nu răspund la telefon.

Directorul DSVSA a mai precizat și faptul că este necesar ca fiecare primărie să își achiziționeze dotările necesare (soluție dezinfectantă, atomizor, covor asfaltic, recipient de preparare a soluției).

Sunt și autorități ale statului care au venit la acestă comisie convocată pentru combaterea pestei porcine africane. Inspectoratul Județean de Poliție, dar și primarii și viceprimarii din zonele cele mai apropiate de focar sunt pregătiți să acționeze.

Autoritățile sanitare veterinare au mai descoperit, la timp, mișcarea unui număr de două porcine, în arealul zonei de protecție, dar au precizat că nu sunt probleme, deoarece din probele prelevate de la animale s-a constatat că nu sunt infestate cu virusul pestei porcine africane.

Urmărește noua pagină de facebook @Tele2drobeta2021

Pagina oficiala https://www.facebook.com/Tele2drobeta2021


This will close in 10 seconds