NU SE ȘTIE CÂND ÎNCEPE ȘCOALA

Există, în continuare, posibilitatea ca școala să înceapă pe 16 septembrie și vacanța elevilor să fie prelungită. Noul  ministru al  Educației  precizează  că analizează, în continuare, această variantă, deși Comisia de Dialog Social nu este de acord cu prelungirea vacanței, însă rolul acesteia este unul consultativ.

În ședinta de guvern din 31 iulie, premierul Viorica Dăncilă i-a solicitat ministrului Educației de atunci, Ecaterina Andronescu, să ia în calcul începerea anului școlar de la 16 septembrie.

Federatia Elevilor din România nu este de acord cu  această propunere, afirmând că este un “sacrificiu în favoarea firmelor de turism”, amintind că data începerii anului școlar a fost fixată, prin ordin de ministru, pe 9 septembrie.

 “Ca urmare a discuțiilor din spațiul public cu privire la data de începere a noului an școlar, Ministerul Educației Naționale precizează că, la nivelul instituției, sunt analizate punctele de vedere exprimate în cadrul Comisiei de Dialog Social, întrunită luni, 5 august 2019.


În acest sens, subliniem faptul că proiectele dezbătute de membrii CDS nu sunt supuse votului, avizul partenerilor de dialog social fiind unul consultativ.
 

Reprezentantii MEN vor continua în zilele următoare consultările cu beneficiari, precum și părți implicate în sistemul de invățământ public, astfel încât structura noului an școlar să vizeze interesul superior al elevilor și să răspundă nevoilor acestora”, precizează Ministrul Educației.

Elevii, din toată țara,  așteaptă, cu nerăbdare dar și cu incertitudine , răspunsul ministrului în legătură cu solicitarea premierului Viorica Dăncilă. Mai este aproximativ o lună, până când încep cursurile, însă Ministerul Educației, încă bâjbâie în ceea ce privește data începerii noului an școlar.