NU SE ÎNGHEAȚĂ ANUL ȘCOLAR
Anunț important pentru elevi! Nu se îngheață anul școlar. Klaus Iohannis a promulgat Decretul privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României, pentru 30 de zile, perioadă în care școlile vor fi închise, pentru protejarea copiilor, elevilor și studenților. În acest context, ministrul Educației a anunțat că anul școlar nu va fi înghețat. Monica Anisie a adăugat că îndeamnă la calm și la responsabilitate. În ceea ce privește structura anului școlar 2019-2020, oficialul guvernamental a anunțat că specialiștii din Ministerul Educației discută, zilele acestea, strategia de urmat, după ieșirea din pandemia de Coronavirus.
„Indiferent de situația în care ne aflăm, îndemn părinții, cadrele didactice, elevii și studenții să se informeze numai din surse oficiale și să nu ia în seamă fake news-urile care au invadat spațiul online. Totodată, trebuie să dăm dovadă de calm și de responsabilitate și vă asigur că măsurile pe care le vom lua vor fi în sprijinul elevilor și al studenților. Nu s-a pus problema înghețării anului școlar! Elevii și studenții nu vor repeta anul școlar sau pe cel universitar. Înțeleg îngrijorarea celor care vor susține examenele naționale și, în acest sens, vă asigur că în aceste momente, Ministerul Educației și Cercetării lucrează la o serie de măsuri clase și eficiente pe care le va comunica public, în cel mai scurt timp, în mod oficial. Deocamdată, trebuie să fim responsabili, să arătăm solidaritate și să continuăm învățarea de acasă”, a declarat Monica Anisie, ministrul Educației și Cercetării.